Accident cu trei mașini implicate, în Dâmbovița! Femeie, transportată de urgență la spital

Publicitate

Un accident violent a avut loc, sâmbătă după-amiază, în zona cartierul Sagricom, din Târgoviște. În urma impactului dintre 3 autoturisme, o persoană de sex feminin a fost rănită. Ulterior, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„În jurul orei 14.18, am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier, unde au fost implicate trei autoturisme.

La fața locului a fost identificată o victimă de sex feminin, care a primit îngrijiri medicale. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentelor Târgoviște și Moreni, care au acționat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Dâmbovița a intervenit cu un echipaj.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!