Omagiu dâmbovițean pentru cea care a fost Ileana Sărăroiu!
În zilele de 22, 23 și 24 noiembrie, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va organiza cea de-a VII-a ediţie a Festivalului-concurs Naţional ”Ileana Sărăroiu”.
Festivalul îşi propune şi anul acesta să descopere tinere talente iubitoare de folclor şi dornice de a se afirma în peisajul muzicii populare româneşti.
Concursul se adresează tinerilor având vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani.
Anul acesta, la concurs s-au înscris 53 de tineri care provin din toate zonele etnofolclorice ale țării. Preselecția se va desfășura în data de 22 noiembrie, la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița. Festivalul se va desfășura la Casa Tineretului din Târgoviște (Clubul Studenților), începând cu ora 17.00.
Prima seară de festival este rezervată concursului, urmat de momente artistice extraordinare susţinute de: Ansamblul folcloric „Flori Dâmboviţene” (coordonat de doamna prof. dr. Maria Tufeanu), Gabriel Dumitru și îndrăgita interpretă a muzicii populare Steliana Sima.
În seara de gală, pe data de 24 noiembrie, sunt invitați Constantin Enceanu și Taraful Valentin Albeșteanu, alături de artista Miruna Ionescu. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, dirijată de Ionuţ Dumitrescu.
Juriul festivalului este alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale şi artistice, precum: prof. dr. Eugen Petre Sandu – preşedinte, cunoscuta realizatoare de televiziune Maria Tănase Marin – membru, muzicolog Roxana Gibescu – membru, managerul Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, Gabriel Zamfir – membru și Ileana Vieru, realizator de emisiuni la Radio Antena Satelor – membru.
Accesul este liber.














