Momente dramatice pe un drum din județul Argeș, duminică seara, acolo unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a „plonjat” într-un șanț, după ce șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare. În urma impactului violent, două persoane au fost rănite, iar una dintre victime a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii. Accidentul a avut loc pe raza comunei Rociu.
Pompierii militari au ajuns în cel mai scurt timp și au început operațiunile de descarcerare pentru salvarea bărbatului rămas blocat în autoturism.
Potrivit reprezentanților ISU Argeș, la locul accidentului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Rociu și Detașamentul Bradu, cu o autospecială de stingere și una de descarcerare. De asemenea, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au fost trimise în sprijin pentru acordarea asistenței medicale victimelor.
„La sosirea echipajelor de salvare, în interiorul autoturismului se afla un bărbat încarcerat. Salvatorii au acționat rapid pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale mașinii, aceasta fiind ulterior predată echipajului medical prezent la locul accidentului”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
După evaluarea medicală efectuată la fața locului, victima extrasă din autoturism a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Cea de-a doua persoană rănită în accident a fost, de asemenea, preluată de un echipaj medical și transportată la unitatea spitalicească.
Polițiștii argeșeni au efectuat verificări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.














