Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Târgoviște, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, deși dreptul de a șofa îi fusese retras din motive medicale.
Incidentul a avut loc vineri, 17 iulie, în jurul orei 09:50, pe strada Herța din municipiul Târgoviște. Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit autoturismul pentru un control de rutină.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că șoferul avea permisul de conducere retras pe motive medicale, însă se afla în continuare la volan, încălcând prevederile legale.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană al cărei permis a fost retras.
Polițiștii dâmbovițeni reamintesc faptul că respectarea măsurilor privind retragerea permisului de conducere este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic, iar încălcarea acestor dispoziții atrage răspunderea penală.














