A fost alertă la Găești! Un apartament a fost cuprins de flăcări! 21 de persoane, dintre care cinci copii, au fost evacuate

Publicitate

A fost alertă, miercuri de dimineață, pe strada 1 Decembrie, din orașul Găești, după ce un apartament a luat foc! Pompierii militari au acționat la foc automat pentru lichidarea flăcărilor, care au cuprins locuința pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.

Totodată, din cauza degajărilor de fum pe casa scării, au fost evacuați 21 de persoane (16 adulți și 5 copii). Aceștia nu au necesitat îngrijiri medicale.

„În jurul orei 04.07 am fost solicitați să intervenim în cazul unui apartament din orașul Găești, pe strada 1 Decembrie. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul apartamentului, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați”, a precizat ISU Dâmbovița.

Pentru lichidarea flăcărilor au acționat pompierii Detașamentului Găești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!