Un accident cumplit a avut loc, în prima parte a zilei de sâmbătă, de DN 5, în afara localității Plopșoru, județul Giurgiu. Un microbuz, în care se aflau 16 persoane s-a răsturnat. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
O pasageră, în vârstă de 55 de ani, a fost rănită. Victima a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

,,O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN5, în afara localității Plopșoru. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Giurgiu, fiind implicat un microbuz cu pasageri, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autovehicul se aflau 16 persoane”, a precizat ISU Giurgiu.
La fața locului, au fost alocate forțe din cadrul ISU Giurgiu și ISU București-Ilfov, respectiv o descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, un punct medical avansat, o autospecială de stingere și opt resurse medicale SMURD și SAJ.















