Profesorul din Dâmbovița, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei eleve, sub control judiciar 60 de zile. A primit și interdicția de a exercita profesia de cadru didactic

Publicitate

Continuă cercetările în cazul profesorului în vârstă de 59 de ani, de la o școală gimnazială din Dragomirești, reținut pentru agresiune sexuală asupra unei eleve de 13 ani. Magistrații au luat deja prima hotărâre împotriva bărbatului: aceștia au decis că pe numele profesorului să fie dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

,,La data de 26 septembrie a.c., bărbatul de 59 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor și reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost prezentat magistraților.

Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Cum este cercetat penal, bărbatul nu va mai putea preda la școală. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița i-au suspendat, pe moment, dreptul de a mai desfășura activitatea la catedră.

,,A primit interdictia de a exercita profesia de cadru didactic și de a desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit infracțiunea, conform Codului de procedura penală” , a precizat inspectorul școlar general al județului Dâmbovița, Valentin Stancu.

Știrea inițială 

Un nou scandal a lovit învățământul dâmbovițean! Un profesor aproape de pensionare, reținut după ce a sărutat cu forța o elevă de 13 ani în timpul orei

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!