9 martie – Ziua deținuților politici anticomuniști. Între martirii neamului se numără preotul ortodox Constantin Mincu, din Tătărani, decedat în lagărul Capu Midia

Publicitate

9 martie – Ziua deținuților politici anticomuniști, zi care îi comemorează pe cei care au luptat împotriva regimului totalitar comunist, suferind persecuții, închisoare sau moarte pentru convingerile lor. Data coincide cu sărbătoarea creștin-ortodoxă a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. Biserica Ortodoxă Română a decis ca pomenirea celor care au pătimit în timpul dictaturii comuniste să aibă loc anual în această zi.

Senatorul AUR, av. Constantin Ciprian Iacob, a transmis un mesaj de respect și recunoștință pentru cei care au suferit sau și-au dat viața pentru credință, demnitate și libertate: „Astăzi ne plecăm fruntea în fața memoriei celor care au suferit în temnițele regimului comunist pentru credință, demnitate și libertate. Mii de români, intelectuali, țărani, studenți, militari și preoți, au fost întemnițați, torturați sau au murit în închisorile și lagărele comuniste, pentru simplul fapt că au refuzat să renunțe la convingerile lor.

Între acești martiri ai neamului se numără și preotul ortodox Constantin Mincu (n. 12 octombrie 1908, Tătărani, Dâmbovița – m. 3 mai 1953, lagărul de muncă Capu Midia). Arestat la 16 august 1952, a fost condamnat administrativ la 60 de luni de detenție, fiind trimis în sistemul lagărelor de muncă forțată. Destinul său se frânge la 3 mai 1953, în lagărul de muncă de la Capu Midia, devenind una dintre numeroasele victime ale represiunii comuniste îndreptate împotriva celor care și-au păstrat credința și demnitatea.

În această zi de pomenire, cinstim memoria preotului Constantin Mincu și a tuturor celor care au trecut prin suferință și jertfă în închisorile și lagărele comuniste. Sacrificiul lor rămâne parte din memoria vie a națiunii și o mărturie a prețului plătit pentru libertate”, a precizat parlamentarul dâmbovițean.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!