Facultatea de Științe Economice din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgoviște şi Centrul Studențesc de Antreprenoriat și Gestiunea Afacerilor sub egida Asociației Tinerilor Întreprinzători din Mediul Virtual, organizează în perioada 14 – 15 noiembrie, ediția a V-a a Târgului de Întreprinderi Simulate TIMV 2019.
La eveniment s-au înscris 33 de întreprinderi simulate înscrise din Bucuresti, Gorj, Sibiu, Constanța și Dâmbovița, iar scopul său este valorificarea spiritului antreprenorial în mediul universitar și de liceu din Romania, familiarizarea studenților/elevilor cu activitățile specifice mediului real economic, asumarea riscului utilizând instrumentele specifice managementului riscului, dezvoltarea de competențe necesare unui întreprinzător dinamic: gândirea critică, luarea deciziilor, asumarea responsabilităților, autoorganizarea și autoevaluarea individuală, promovarea colaborării dintre mediul academic universitar și mediul economic real și încurajarea competiției și a competitivității acestora.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 15 noiembrie, ora 10:00, în Campusul universitar, corpul B, Amfiteatrul Paraschiv Vagu.
Organizarea celui de-al cincilea târg are ca obiectiv identificarea, analiza și evaluarea contribuțiilor studențești/elevilor în ceea ce privește importanța antreprenoriatului în formarea unei societăți umane centrată spre performanță.
O atenție deosebită este acordata educației practice, ea reprezentând experimentarea și aplicarea cunoștințelor teoretice învățate la cursuri și seminarii, iar acest lucru duce la o formare de competențe în cadrul întreprinderilor reale.














