171 de stejari plantați de jandarmii dâmbovițeni

Jandarmii dâmbovițenii, împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Dâmbovița, au participat, miercuri, la o acțiune de împădurire în Pădurea Neagra, din localitatea Bucșani, unde au plantat 171 de stejari.

Numărul arborilor plantați reprezintă cei 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Activitatea oamenilor legii a făcut parte din campania intitulată “171 de stejari pentru România”.

“Anul acesta, în pragul celebrării Zilei Jandarmeriei Române, care pe data de 3 aprilie împlinește 171 de ani de existență, la nivel național a fost inițiată campania “171 de stejari pentru România”, la care ne-am alăturat și noi.

Acțiunea de împădurire s-a desfășurat în Pădurea Neagra din localitatea Bucșani, cu sprijinul Direcției Silvice Dâmbovița, instituție care ne-a asigurat cei 171 de puieți, logistica și asistența tehnică.

Scopul campaniei este acela de a determina cât mai multe persoane să participe în mod voluntar la asemenea activități, deoarece prin plantarea de puieți putem aduce un beneficiu important locuitorilor din comunitatea noastră. Mulțumim Direcției Silvice Dâmbovița!”, reiese dintr-o informare IJJ Dâmbovița.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!