COVID-19. După ce a făcut donații importante Spitalului din Târgoviște, Clubul Rotary a inițiat o campanie pentru echipamente medicale

Publicitate

După ce a sărit deja de mai multe ori în ajutorul sistemului medical din Dâmbovița,  Clubul Rotary din Târgoviște a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru achiziția de echipamente medicale, echipamente de protecție, substanțe dezinfectante medicale, teste de diagnostic, atât de necesare în această perioadă pentru medici, asistenții medicali, infirmieri, laboranți sau șoferii care lucrează pe ambulanțe.

”Oamenii din spitalele României sunt în prima linie de luptă, riscându-și viața în fiecare minut. Ei au nevoie de resurse pentru a combate efectele noului tip de Coronavirus:

Poți să îi ajuți stând acasă, dar și printr-o donație accesând https://targoviste.salveaza.org/” – este mesajul transmis de Rotary Târgoviște.

Prin contribuțiile strânse se vor achiziționa măști, viziere, ochelari, mănuși, combinezoane și halate, botoși, teste rapide și substanțe dezinfectante, ventilatoare mecanice și consumabile.

Efortul coordonat al Rotary Club Târgoviște și al celor ce au ales sa fie alături de ei în lupta cu acest virus se concretizează și în valoarea echipamentelor comandate: peste 336.000 de lei.

”Ne-am organizat din timp și, cu ajutorul vostru, al comunității, s-au strâns peste 70.000 de euro ce s-au transformat în echipamente care au fost donate Spitalului Judetean Târgoviște. Am reușit să donăm Spitalului Județean de Urgențe Târgoviște: 3 ventilatoare, un aparat de monitorizare funcții vitale și un videolaringoscop, iar în zilele care urmează vor ajunge încă 2 ventilatoare, deja comandate și aflate în curs de livrare.” – transmit reprezentanții Clubului Rotary Târgoviște.

Puteți face o donație individuală accesand https://targoviste.salveaza.org/ – veți putea plăti direct cu cardul sau transfera banii într-unul dintre conturile afișate pe site. De asemenea, persoanele juridice pot solicita contract de sponsorizare, Rotary Club Târgoviște fiind înregistrat în Registrul Entităților din data de 21.11.2019.

Pentru mai multe detalii vă sta la dispoziție: George Adrian Bîlcan 0723293862 – Președinte Rotary Club

***

Rotary International formează o rețea globală de lideri în afaceri și comunitate. Grupați în peste 34.000 de Cluburi în întreaga lume, Rotarienii își oferă în mod voluntar timpul și competențele lor pentru a servi în comunități locale sau în întreaga lume, formând prietenii puternice și de durată. Cluburile Rotary din București fac parte din aceasta organizație internațională. De-a lungul existenței sale de 115 ani, organizația non-profit Rotary International a demonstrat și demonstrează, la nivel global sau local, că poate învinge maladii (vezi cazul Poliomielitei) și de aceea Rotarienii sunt pregătiți și acum să încline balanța.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!