Ziua Națională a României, sărbătorită și în orașul Titu

Publicitate

La mulți ani, România! La mulți ani, români!
103 de ani de România, sărbătoriți la Titu

Astăzi,1 Decembrie 2021, orașul Titu sărbătorește 103 ani, de la îndeplinirea idealului românesc – întregirea teritoriilor românești într-un singur Stat național, obiectiv care nu s-ar fi îndeplinit fără implicarea tuturor categoriilor sociale de la acea vreme.

Astfel, ziua de 1 decembrie 2018, a intrat în istoria neamului ca data realizării unității naționale. Prin adunările plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, se încheia însă o etapă a întregirii tuturor teritoriilor românești și a tuturor românilor într-un singur stat național.Era un proces de integrare administrativă, juridică, economocă, politică și culturală a tuturor ținuturilor românești, era începutul României Mari.

„Unirea românească nu este legată de anumite momente, ci este zbaterea sufletească necontenită a unui întreg popor, creat unitar pentru a trăi şi pentru a rămânea în aceeaşi unitate neîntreruptă, este în mare parte şi întruparea unei epoci de renaştere naţională. Unirea este întruparea în aceste timpuri a unui drept câştigat din moşi strămoşi, care trebuie să ne inspire în fiecare moment ajutându-ne să deosebim căile cele bune, care trebuiesc urmate, de căile rele, împotriva cărora orice conştiinţă românească trebuie să se îndrepte cu hotărâre! Nicolae Iorga
Activitatea dedicată Zilei Naționale a României, s-a desfășurat la Monumentul Eroilor dedicat ostașilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, unde s-a ținut sujba TEDEUM de către Părintele Protopop Voicilă Gabriel însoțít de un sobor de preoțí de pe raza orașului Titu, cu participarea autorităților locale reprezentate prin domnul primar al orașului Titu – Traian Niculae , doamna viceprimar Gabriela Chițu, consilieri locali cărora li s-au alăturat: cadre didactice, elevi ai școlilor și liceelor din oraș, personalități culturale, ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița – Grupa Supraveghere și Intervenție Titu, cadre militare le Forțelor Aeriene UM 01922 Boteni, ofițeri și agenți ai Poliției Române-Oraș Titu, cetățeni ai orașului Titu.

S-au adus alocuțiuni de către domnul Traian Niculae primar al orașului Titu, unde în cuvântarea sa, printre altele, se arăta: „ Actul istoric de la 1 Decembrie 1918 este rezultatul luptelor îndelungate și al sacrificiului înaintașilor noștri pe care trebuie să-i cinstim așezându-i pe soclul recunoștinței și al nemuriri.”

Și domnul profesor de istorie Nicolae Vlădescu – consilier local din partea Partidului Mișcarea Populară, care a vorbit despre evenimentele premergătoare Marii Uniri de la Alba Iulia, ce au dus la formarea Statului Național Român.

Activitatea s-a finalizat, cu depunere de coroane în semn de recunoștință, din partea Primăriei Orașului Titu, Consiliului Local Titu, Poliției Române-Oraș Titu, UM 01922 Boteni și a partidelor politice.

Bibliotecar responsabil, Grigorescu Nicoleta Liliana – prof.documentarist

 

 

Sursă foto: Gazeta de Titu 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!