Astăzi, la Târgoviște, în Piața ,,Tricolorului”, a avut loc un ceremonial militar dedicat Zilei Imnului Național.
În amintirea datei de 29 iulie 1848, când „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, 29 iulie a devenit Ziua imnului național al României, din anul 1990, după Revoluția din 1989.

Imnul Național al României, un simbol puternic al unității și identității noastre naționale, reamintește de curajul și sacrificiul strămoșilor noștri, care au luptat pentru libertate și dreptate.
„Fiecare vers al imnului național ne leagă de trecut, dar ne îndeamnă și să privim spre viitor. Prin tot ceea ce facem – în familie, în instituții sau în comunitate – scriem, zi de zi, povestea României de mâine”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Respect și recunoștință pentru unul dintre cele mai sacre simboluri ale identității noastre naționale: Imnul Național al României – «Deșteaptă-te, române!» și un apel la demnitate, curaj și trezire națională. Ne plecăm cu respect în fața acestui simbol, si nu o să uităm niciodată semnificația lui! Vă îndemn să-l purtăm cu mândrie oriunde ne-am afla. La mulți ani, Imnului Național al României! La mulți ani, România!”, a rostit prefectul județului, Marian Tănase.
















