Ziua Drapelului, marcată la peste 2500 metri altitudine, în cinstea tuturor eroilor neamului!
Sute de persoane, printre care și președintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, Mihai Covaliu și militarii Invictus, au arborat un tricolor imens de Ziua Drapelului pe vârful Omu, la 2507 metri.
Uniți de Tricolor și de respectul pentru militarii răniți în teatrele de operații, împreună, umăr la umăr, au dus tricolorul până la peste 2.500 de metri altitudine, într-un marș simbolic .
Și personalul Secretariatului general al Ministerului Apărării Naționale s-a aflat alături de militarii răniți din Echipa Invictus România, cu ocazia celebrării Drapelului Național, participând la activitatea simbolică de ascensiune pe cel mai înalt punct al masivului Bucegi – Vârful Omu.
În trecut, Invictus România a arborat steagul de Ziua Drapelului Național și pe vârfurile Moldoveanu sau Negoiu.
De data aceasta, drapelul de 100 de metri a fost arborat pe Vârful Omul, unde s-a păstrat un moment de reculegere în cinstea eroilor neamului.
„Prin această ascensiune simbolică, comemorăm sacrificiul suprem al eroilor noștri și ducem mai departe respectul pentru valorile și simbolurile naționale. Mulțumim tuturor celor care au răspuns invitației de a participa la activitatea de sărbătorire a Zilei Drapelului Național, prin sport. Ascensiunea până pe Vârful Omu și desfășurarea unui drapel național de 100 de metri ne-au arătat că atunci când suntem uniți, orice provocare devine mai ușor de înfruntat. Împreună am demonstrat că spiritul național, solidaritatea și respectul pentru simbolurile țării ne pot duce până la cele mai înalte culmi”, se arată pagina de Facebook Invictus.
Ziua Drapelului Național este sărbătorită an de an pe data de 26 iunie. Aceasta a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.