Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Titu

Publicitate

Un popor fără: cultură, tradiție, credință și educație, este un popor pierdut!
Prin astfel de evenimente, de o rară prețuire, încercăm să punem în valoare și să păstrăm vie dragostea pentru tot ce înseamnă românesc.

Astăzi, 15 ianuarie 2021, Biblioteca Orășenească a organizat o minunată activitate dedicată celei mai importante zi din Cultura Românească – nașterea marelui poet Mihai Eminescu – simbolul național al culturii românești și totodată a găzduit o minunată expoziție a pictorului Constantin Cioc, pusă la dispoziția bibliotecii de către doamna Alexandra Brutaru – președinta Asociației DAR Developement.

Într-un cadru restrâns , am vorbit despre marele nostru poet Mihai Eminescu – cununa de mărgăritar a României. Tulburător de frumos, cuceritor, cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără margine, dar şi un mare patriot pentru care „Trăiască naţia!” era singurul salut.

În cadrul activității a participat doamna Gabriela Chițu- viceprimar al orașului Titu, care a vorbit despre universalitatea poeziei eminesciene, despre cât de importantă este educația încă din primii ani de viață și cât de important este să ne cunoaștem istoria.

Evenimentului s-au alăturat colegii de la Casa de Cultură: domnul Mihai Florescu – șef serviciu Cultură și Sport, doamna Irinel Dincă – referent cultural, doamna Gina Sandu – referent cultural și doamna profesor pentru învățământul primar Manuela Dumitrescu.

Gânduri de bine și de frumos, tuturor iubitorilor de cultură!

Dor de Eminescu
Mi-e dor de lacul cel albastru
De luninișul codrului,
Mi-e dor de floarea cea albastră
Și de mireasma teiului.
Mi-e dor de cânt de rândunele
De nuferi galbeni de pe baltă,
Mi-e dor de licuriri de stele
Și de iubiri de altădată.
Mi-e dor să-mi bați ușor la geam
Luceafăr blând al lumii astre,
Mi-e dor să-mi bată frunza-n ram
Iar tu să-mi luminezi în noapte.

Bibliotecar responsabil,
Nicolata Liliana GRIGORESCU – formator

Sursă foto: gazetadetitu.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!