Week-end cu ghinion la volan! 39 de șoferi au rămas fără permis de conducere pe șoselele din Dâmbovița

Publicitate

Ultimul week-end a fost unul agitat pentru șoferii din Dâmbovița. Polițiștii au desfășurat mai multe acțiuni pe drumurile din județ, la capătul cărora au dat sute de amenzi si eu reținut zeci de permise.

Astfel, în zilele de 21 și 22 septembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Activitățile desfășurate au avut ca obiectiv asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea evenimentelor antisociale, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor și asigurarea unei intervenții rapide în sprijinul cetățenilor.

În cele două zile, polițiștii au intervenit la 102 evenimente, dintre care 82 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

De asemenea, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 440 de sancțiuni contravenționale, dintre care 64 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 369 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Au fost intensificate activitățile pentru depistarea conducătorilor auto care pun în pericol circulația pe drumurile publice și se urcă la volan sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, fiind instituite 28 de filtre pe raza întregului județ și efectuate peste 180 de testări cu mijloacele din dotare.

Întrucât reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, față de 39 de conducători auto s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

Totodată, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 21 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate.

Polițiștii vor continua misiunile desfășurate pe raza întregului județ, prioritatea acestora fiind siguranța comunității.

Duminică, 22 septembrie, în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii de la serviciul Rutier și cei de la Biroul Rutier Târgoviște, împreună cu efective de la structurile de specialitate din Găești, Moreni, Titu și Răcari, au organizat o acțiune pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei neregulamentare.

Acțiunea s-a desfășurat pe DN 71 și DN 72, iar, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare, două seturi plăcuțe cu număr de înmatriculare și au fost reținute 8 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, unul pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire și 3 pentru neacordare prioritate vehicule.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!