Vremea se răceşte accentuat începând de marţi, 7 aprilie, când sunt anunțate precipitaţii mixte în centrul, estul și sud-estul țării, inclusiv în județul Dâmbovița, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, în Dâmbovița a fost emis atenționare Cod galben și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…60 km/h. Începând din noaptea de marți spre miercuri, vremea se va răci accentuat. În zona montană a județului nostru vor predomina ninsorile, iar la altitudini mari se va depune strat de zăpadă și va fi viscol. Local se pot acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.
Totodată, meteorologii au emis trei alerte Cod galben, care vor fi valabile și pentru zona montană a județului Dâmbovița, după cum urmează:
Atenționare meteorologică Cod galben
Valabilitate: 6 aprilie, ora 12.00 – 6 aprilie, ora 21.00. Fenomene vizate: intensificări ale vântului.
În zona montană a județului Dâmbovița vântul va avea intensificări, cu rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 de metri pot atinge 90…100 km/h.

Atenționare meteorologică Cod galben
Valabilitate 6 aprilie, ora 21.00 – 7 aprilie, ora 10.00. Fenomene vizate: intensificări ale vântului.
În zona montană a județului Dâmbovița vântul va avea intensificări cu viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1700 de metri rafalele vor atinge 90…100 km/h.
Atenționare meteorologică Cod galben
Valabilitate: 7 aprilie, ora 10.00 – 7 aprilie, ora 21.00. Fenomene vizate: intensificări ale vântului.
În zona montană a județului Dâmbovița vântul va avea intensificări cu rafale de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 metri, rafalele pot atinge 100…200 km/h.















