Voleibalistele de la CSM Târgoviște, calificare senzațională în semifinalele Cupei României! Dublu succes cu Corona Brașov în sferturi

Publicitate

Seară perfectă pentru echipa de volei feminin CSM Târgoviște! Vicecampioana României a reușit calificarea în Final Four-ul Cupei României, după o victorie muncită în manșa retur a duelului cu Corona Brașov, din sferturile de finală ale întrecerii. În partida susținută în deplasare, sportivele antrenate de Branko Gajic s-au comportat excepțional și au depășit gruparea ardeleană cu scorul de 3-1 (25-18, 25-19, 11-25, 25-14).

În partida de astăzi, formația târgovișteană și-a arătat din plin colții, iar victoria a fost pe deplin meritată. Așadar, CSM urcă în careul de ași al competiției după un dublu succes înregistrat împotriva Coronei.

Marcatoarele Târgoviștei în disputa cu Corona au fost A. Pîrv 21 p, M. Krasteva 10, C. Mayer 8, J, Urias Castro 8, D. Boris 6, P. Barakova 4 și S. Motroc 1.

Alături de CSM Târgoviște, în semifinalele Cupei României s-au mai calificat CSM Volei Alba Blaj, Dinamo București și Rapid București.

La sfârșitul săptămânii, CSM Târgoviște va susține ultimul meci din acest an împotriva lui CSM Constanța, în campionat.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!