Volei feminin. CSM Târgoviște ținteste victoria în primul joc din returul campionatului

Publicitate

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște susține, astăzi, primul joc oficial din acest an.

Dâmbovițencele întâlnesc de la ora 17.00, pe teren propriu, în primul turneu din returul Diviziei A1, pe CS U NTT Data Cluj Napoca. Formația pregătită de Dragan Nesic țintește împotriva ardelencelor doar victoria pentru a se menține în fruntea clasamentului.

CSM Târgoviște a terminat prima parte a campionatului pe primul loc, cu 32 de puncte acumulate. Duminică, tot de la ora 17.00 și tot în sala în Sala “Ioan Valerian, CSM va da piept cu CSO Voluntari, în al doilea joc din acest an.

La sfârșitul acestei săptămâni, sala “Ioan Valerian” din Târgoviște este gazda unuia dintre primele turnee ale Diviziei A1 programate la debutul returului de campionat.

Programul jocurilor din cadrul turneului de la Târgoviște este următorul:

Vineri, 22 ianuarie 2021, ora 17:00 – CS Municipal Târgoviște – CSU NTT Data Cluj Napoca

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, ora 17:00 – CSO Voluntari 2005 – CSU NTT Data Cluj Napoca

Duminică, 24 ianuarie 2021, ora 17:00 – CS Municipal Târgoviște – CSO Voluntari 2005

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!