CSM Târgoviște și-a arătat încă o dată colții în campionat și a ajuns la a șasea victorie. Aseară, pe teren propriu, echipa antrenată de Guillermo Naranjo a făcut „instrucție” cu CSM Lugoj, după ce a controlat de la un capăt la altul ostilitățile din teren.
Într-un în joc care au plecat din postura de favorite, târgoviștencele s-au impus cu 3-0, fără să obosească prea mult. Cu Erin Fairs și Lyanna Sybeldon în zi bună, formația dâmbovițeană și-a asigurat toată zestrea de puncte în 71 de minute. Mai mult de atât, succesul de aseară a fost al doilea pentru CSM Târgoviște în această săptămână în fata Lugojului, după cel obținut în Cupa României, în urmă cu patru zile. Săptămâna viitoare, în ultima etapă a turului de campionat, CSM va da piept, în deplasare, cu CS U Cluj.
CSM Târgoviște – CSM Lugoj 3-0 (25-19, 25-17, 25-20)
CSM Târgoviște: L. Durr, V. Hroncekova (10p), D. Smith (5), E. Fairs (13), A. Trica (5), L. Sybeldon (11), M. Collar (10).
Ionuț Parghel














