Vladimir Putin, președintele Rusiei, a ordonat armatei să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară. Această decizia a fost luată din cauza poziției agresive a țărilor NATO, scrie hotnews.ro.
“Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă. (…) După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră”, a declarat Putin, potrivit sursei citate.
În acest moment, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene. De asemenea, o treime dintre armele nucleare al Uniunii Sovietice erau amplasate pe teritoriul Ucrainei, însă aceasta a renunțat la ele după ruperea URSS.
În ultima perioadă rușii au acuzat Ucraina că vrea să fabrice o bombă nucleară ”murdară”, iar fosta centrală Cernobîl a fost unul dintre primele obiective ale invaziei, fiind și acum sub controlul forțelor trimise de Putin. Trupele rusești s-au apropiat sâmbătă de centrala nucleară ucraineană din Zaporizhzhia de pe Nipru și și-au îndreptat rachetele spre ea, a declarat Vadym Denysenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, scrie hotnews.ro.