Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a fost prezent astăzi, 8 aprilie 2022, în județul Dâmbovița, la invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan.
Unul dintre cele mai importante puncte de pe agenda vizitei a fost întâlnirea cu primarii dâmbovițeni. Au fost abordate cele mai importante proiecte și lucrări pe care administrațiile publice locale din județ le realizează cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin programe manageriate de ministerul de resort.
Președintele Corneliu Ștefan i-a mulțumit ministrului MDLAP pentru prezența în județul Dâmbovița și, în mod special, pentru sprijinul acordat județului nostru pentru realizarea unui stadion nou în Târgoviște. De asemenea, edililor dâmbovițeni le-a propus să profite de prezența oficialului de la București pentru a aprecia împreună cele mai bune soluții pentru proiectele pe care le au în derulare.
Pe agenda întâlnirii cu primarii s-a înscris și Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul Cseke Attila a menționat că MDLPA va aloca fonduri din PNRR în vederea asigurării unor investiții cu impact asupra dezvoltării locale. Astfel, din această lună, MDLPA pune la dispoziția celor interesați platforma digitală care va oferi fiecărei localități informații despre afla suma prealocată și proiectele pentru care pot fi direcționați bani. De pe platforma digitală, fiecare localitate va putea selecta, în funcție de interesele comunității, investițiile specifice locale.
Un alt subiect adus în atenție a fost și posibilitatea creării unor mecanisme care să permită o colaborare mai strânsă între unitățile administrativ-teritoriale, în scopul înființării unor zone metropolitane, dar și unele modificări privind procedurile de avizare prevăzute în Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor.
Cseke Attila a vorbit și despre aprobarea ordonanței de urgență a guvernului pentru completarea Programului Naţional de Investiții „Anghel Saligny”, care a făcut posibilă suplimentarea fondurilor cu 10 miliarde de lei, sume ce vor fi direcționate către proiectele de drumuri, având în vedere numărul mare de solicitări primite.
La discuțiile cu edilii dâmbovițeni au fost prezenți: vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului – Dănuț Nicolae Popa Stănescu, administratorul public al județului – Cristian Avanu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții – Manuela Pătrășcoiu, Liviu Mușat – directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Ionuț Săvoiu – secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Laurențiu Neculaescu – președintele Agenției Fondului pentru Mediu, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, parlamentarii de Dâmbovița – Titus Corlățean, Carmen Holban, Marian Țachianu, Ionuț Vulpescu și Radu Popa, subprefecții Ioan Corneliu Sălișteanu și Adrian Chițescu.
Conferință de presă
Programul vizitei Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a cuprins și o conferință de presă, în cadrul căreia președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a evidențiat importanța dialogului cu primarii dâmbovițeni, în vederea prioritizării proiectelor și a identificării de soluții pentru problematicile existente la nivelul județului.
Ministrul Attila a mulțumit pentru invitație și a declarat că vizita urmărește oferirea și culegerea de informații direct de la nivelul autorităților locale.
Referitor la suplimentarea fondurilor din Programul ”Anghel Saligny” cu 10 miliarde lei, ministrul Dezvoltării a declarat că sunt depuse peste 5000 de proiecte pe drumuri și poduri, cu o valoare de peste 93 de miliarde de lei: ”Este foarte clar că nevoia este stringentă și atunci guvernul a luat această decizie – de a acorda un surplus financiar acestui program, astfel încât să putem acoperi la prioritizare cât mai multe proiecte. De asemenea, am profitat de oportunitatea de a avea 105 proiecte mature pe investiții de racordare la rețelele de gaze naturale, proiecte care au fost evaluate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar care nu au prins finanțare, astfel încât aceste 105 proiecte, pe baza ordonanței, vor fi preluate în Programul Național de Investiții «Anghel Saligny»”.
Ministrul a dat și exemplul a două comune din Dâmbovița, Conțești și Voinești, cu o finanțare totală de 67 de milioane de lei, prin care vor putea să se racordeze la rețeaua de gaze naturale, cu branșament de către beneficiarii finali – locuitorii acestor comune.
”Din acest moment, Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» are un cadru financiar stabilit și vom trece la prioritizarea în prima etapă, pe județe, a investițiilor. Pentru acest lucru vom folosi și criterii specifice de infrastructură locală, adică vom lua în considerare procentul, nivelul de dezvoltare al fiecărui județ, pe UAT-uri, astfel încât să încercăm să acordăm finanțări acolo unde este necesar un anume tip de investiție. Ca să înțelegeți despre ce este vorba, vă dau două cifre în ceea ce privește populația deservită de rețeaua de apă. Astăzi, în România, la nivel național, avem 27,7% din întreaga populație; pentru județul Dâmbovița, acest indicator este 28,26% – puțin mai mare decât media națională, adică nevoia este mai mare aici. Mai edificator este la canalizare, unde 44% din populație nu e deservită de rețele de canalizare la nivel național; pentru județul Dâmbovița, acest indicator este de 71,32%, ceea ce arată o nevoie mai mare pe acest segment de investiții.
Acești indicatori vor fi avuți în vedere la prioritizarea pe județe, astfel încât să putem să acordăm finanțare mai mare unde este nevoie mai mare de un anumit tip de investiții.
Un al doilea subiect este cel referitor la proiectul de ordonanță de urgență, prin care dorim să ajustăm, la propunerea Ministerului Dezvoltării, contractele de lucrări publice de investiții. Acest proiect de ordonanță de urgență este în transparență decizională și este în circuitul de realizare interministerială, urmând a rezolva foarte multe dintre problemele care sunt astăzi pe investițiile publice unde, din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții, a manoperei, a costurilor energiei și a altor tipuri de costuri, este necesară intervenția guvernului, astfel încât aceste contracte să poată fi ajustate și să se permită prin această ajustare – evident, cu acoperirea finanțării suplimentare din bugetul de stat – continuarea acestor investiții, care sunt foarte importante atât la nivel național, cât și pentru comunitățile locale. Impactul bugetar estimat împreună cu ministerele implicate în elaborarea acestui proiect este de 5,2 miliarde lei în anul 2022. Deci, din momentul aprobării acestei ordonanțe, vom suplimenta, vom ajusta aceste contracte, iar impactul financiar al acestei ajustări (practic ajutorul statului pentru a păstra aceste contracte și aceste investiții în derulare) este de 5,2 miliarde de lei, cea mai mare sumă la Ministerul Dezvoltării, dar și la Ministerul Transporturilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și la Ministerul Agriculturii.
Ordonanța va urmări ajustarea contractelor de investiții publice – și cele care sunt în programe de investiții din bugetul de stat, adică derulate de un minister, și cele care sunt pe fonduri europene. Deci și pentru investițiile pe fonduri europene va avea loc o ajustare pe baza acestei ordonanțe de urgență, astfel încât lucrările să poată continua”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Valul Renovării, cel mai mare apel de proiecte din istoria fondurilor europene
Domnia sa a amintit că, la 1 aprilie, a fost lansat Valul Renovării, cel mai mare apel de proiecte din istoria fondurilor europene de până acum, lansat deodată, compact. 2,82 miliarde, ”totul pe o platformă digitală, nimic pe hârtie, nimic pe documente depuse, și astăzi avem din 2,82 miliarde, 1,57 miliarde euro accesați de către autoritățile locale, respectiv autoritățile centrale, fiind încă disponibil 1,25 miliarde euro. Ne pregătim în perioada următoare, până la sfârșitul lunii, să lansăm și apelul de proiecte pentru fondul local, care este un apel de proiecte cu 2,55 miliarde de euro, tot din Planul Național de Reziliență și Redresare. Am prezentat autorităților locale anumite axe din Valul Renovării, care este azi în curs de accesare; județul Dâmbovița avea teritorializate 43,8 milioane de euro pentru investiții în eficientizare energetică de clădiri publice, respectiv de blocuri de locuințe; consumați, accesați astăzi, la zi, sunt 17,8 milioane euro și încă sunt disponibile 26 milioane euro atât pentru blocuri de locuințe, cât și pentru clădiri publice, eficientizare energetică cu fonduri europene, finanțare 100%, fără necesitatea de cofinanțare de la nivel local, respectiv de la proprietarii apartamentelor din blocurile de locuințe. E un tip de investiție care nu numai că schimbă fațada unor bulevarde, unor blocuri de locuințe, dar va aduce și facturi mai mici pentru cetățeni, pentru cei care locuiesc în aceste blocuri de locuințe și categoric am îndemnat pe toată lumea să profite de această posibilitate de finanțare.
În ceea ce privește Dâmbovița, legat de investițiile derulate prin Ministerul Dezvoltării, sunt în curs de implementare 30 de obiective prin Compania Națională de Investiții, în valoare de 184,3 milioane lei, săli de sport, baze sportive, lucrări de primă urgență. De asemenea, sunt în curs de contractare investiții pentru 12 obiective, în valoare de 102,9 milioane lei. În ceea ce privește PNDL I și II, județul Dâmbovița a avut alocate proiecte în valoare de 1,1 miliarde lei, din care au fost decontate 941 milioane, și aici am felicitat autoritățile locale pentru că, făcând o comparație, nu toate județele au decontări atât de avansate. Asta înseamnă că au avansat, le-au urmărit, iar execuția lucrărilor este în grafic. Din 421 de obiective, 302 sunt finalizate prin acest tip de finanțare.
Nu în ultimul rând, în ședința de alaltăieri, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcția noului stadion din Municipiul Târgoviște – o finanțare importantă, din punctul meu de vedere, și necesară; voi susține întotdeauna necesitatea investițiilor în structura sportivă (…), iar meritul principal pentru această investiție este al autorităților locale, care au întocmit documentația necesară și au făcut procedura legală. Ministerul Dezvoltării și Guvernul au susținut acest proiect, care înseamnă că, peste 4 ani, în Târgoviște va fi un stadion modern, european, în care nu numai sportul de performanță își va avea locul, ci și sportul de masă și ne vom bucura împreună de succese, respectiv competiții sportive, care modelează și societatea în sensul bun al cuvântului.”, a mai declarat ministrul Dezvoltării.
Tot astăzi, ministrul a mai vizitat: Curtea Domnească din Târgoviște, sala de sport cu 180 locuri din comuna Șotânga – investiție derulată prin Compania Națională de Investiții, și câteva obiective de interes din Pucioasa: Colegiul Național „Nicolae Titulescu” – reabilitat, modernizat și dotat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Piața Cartaxo, unde în prezent se execută lucrări de reabilitare, modernizare și extindere din fonduri asigurate de MDLPA, și zona de agrement și petrecere a timpului liber, amenajată pe terenul din Lunca Râului Ialomița, investiție realizată prin Programul Operațional Regional și gestionată de MDLPA.
Pe parcursul vizitei, ministrul Cseke Attila a fost însoțit de vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, administratorul public al județului, Cristian Avanu, parlamentari dâmbovițeni.
Vizita ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, s-a încheiat în municipiul Moreni, unde a fost inaugurat bazinul didactic de înot, ce a fost realizat prin Compania Naţională de Investiţii. Pentru realizarea acestui bazin, în valoare totală de 7.500.000 lei, municipalitatea a asigurat amplasamentul și racordarea la rețelele de utilități publice. Bazinul are lungimea de 25 m și lățimea de 12,5 m; el dispune de stații de filtrare și tratare a apei, sistem de încălzire, vestiare, grupuri sanitare, zone de dușuri și un sistem supraveghere video.