Visul Chindiei Târgoviște de a merge în play-off a fost spulberat! Dâmbovițenii au fost loviți în plin de FC Argeș, în ultima etapă din sezonul regular

Publicitate

Chindia Târgoviște a încheiat dezamăgitor ultimul meci din sezonul regular al Ligii 1. Roș-albaștrii au avut parte de un adevărat calvar pe arena “Nicolae Dobrin” din Pitești.

În disputa cu FC Argeș, dâmbovițenii au sperat la un succes și la o calificare în play-off până în minutul 55, după care au fost călcați în picioare de adversar. Chiar dacă Dumitrașcu a deschis scorul pentru târgovișteni, în prima repriză, iar FC Voluntari a oprit Botoșaniul din cursa pentru victorie, Chindia a încheiat în genunchi ultimele 35 de minute ale duelului cu piteștenii.

După ce Malele a restabilit egalitatea din penalty, în minutul 55,  peste alte 20 de minute Năstăsie a adus Piteștiul în avantaj pe tabelă. Pe final de joc, Malele l-a mai bătut o dată pe Aioani și a stabilit scorul final al întâlnirii.

Astfel, într-o dispută pe care a controlat-o mai mult de o repriză, Chindia a pierdut pe mâna ei, atât victoria, cât și accesul în play-off. După o luptă în trei în ultima rundă a stagiunii regulare, în play-off merg Clinceni și Botoșani.  Mai mult de atât, după eșecul de la Pitești, Chindia a căzut pe locul 8, cu 39 de puncte acumulate.

În următoarea fază a campionatului, târgoviștenii vor evolua în play-out, alături de FC Argeș, Astra, UTA, Voluntari, Viitorul, Gaz Metan, Dinamo, Hermannstadt și Poli Iași. Cum punctele se înjumătățesc, Chindia va rămâne în play-out cu 19 puncte.

 

FC Argeș – Chindia Târgoviște  3-1 (0-1)

Marcator: Malele (55 -pen, 88), Năstăsie (77)/Dumitrașcu (30).

Argeș: Greab – Tofan, Maric, Turda, Mușat – Meza, Honciu – Grecu (46 Năstăsie), Palic (87 Deslandes), Dumitru (90 Drăghici) – Malele (90 Mediop). Antrenor: Mihăiță Ianovschi.

Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, Celea, Fomba (81 Yameogo) – Rață (81 Mitrea), Iacob, Dulca, Dumitrașcu (81 Neicuțescu), Popa, Florea (63 Neguț). Antrenor: Emil Săndoi.

Sursă foto: Chindia Târgoviște/Marius Tudor

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!