Vis îndeplinit pentru Florea! “Este o performanță extrordinară că am readus Chindia Târgoviște în prim-planul fotbalului românesc”

dav
Publicitate

Ionuț Parghel
Fostul campion al României Daniel Florea și-a văzut un nou vis îndeplinit: acela de a promova cu Chindia Târgoviște în Liga I. Încă de când a ajuns pe “Eugen Popescu”, atacantul și-a dorit să urce cu gruparea dâmbovițeană pe prima scenă a fotbalului românesc. Dacă în urmă cu un sezon s-a aflat foarte aproape de această performanță, unde Chindia a fost învinsă în barajul de promovare de către FC Voluntari, de această dată, experimentatul fotbalistul și-a văzut visul cu ochii, după ce roș-albaștrii au obținut toate punctele cu Luceafărul Oradea.

În disputa cu bihorenii, Floarea a fost cel care a deschis drumul de gol al Chindiei, după ce a transformat assist-ul perfect trimis de Liviu Mihai, trimis în fața porții adverse. “Este o performanță extraordinară. Este una dintre cele mai frumoase zile ale mele de când joc fotbal. Ne bucurăm că am readus din nou Târgoviște în prim-planul fotbalului românesc. Ne bucurăm și suntem mândrii că am reușit o astfel de performanță. A fost foarte greu. Întotdeauna când te înhami la asemenea obiective vor exista și urcușuri, dar și coborâșuri. Am fost și blamați și acuzați, dar  după meciul cu Oradea am demonstrat cine sumtem și ce ne-am dorit cu adevărat. Am avut parte de o atmosferă extraordinară. După ce am fost schimbat, priveam de pe bancă cum lumea făcea valuri în tribune și îmi aduceam aminte de vremurile de odinioară când lumea se urca atât pe Turnul Chindiei, pe ruine sau în plopi, făcând o atmosferă asemănătoare. Noi ne-am făcut treaba pe teren , iar mai departe vom vedea ce va fi fi. Știim că pentru început în Liga I vom juca cel mai probabil la Mioveni, dar pentu noi ideea va fi să jucăm cât mai repede la Târgoviște pentru a avea lângă noi acest public minunat”, ne-a declarat Daniel Florea, la finalul întâlnirii cu Luceafărul Oradea.

În acest sezon Florea este al patrulea golgheter al Chindiei cu 9 goluri marcate, după L. Mihai, Cherchez (ambii cu câte 16 goluri) și Neguț, 12 goluri. Originar din Târgoviște, Florea a devenit campion al României în 2016 cu Astra Giurgiu, iar la Chindia a ajuns la începutul anului trecut, de la UTA Arad. Cum mai are un an de contract cu gruparea dâmbovițeană, cel alintat de prieteni “Gică” va mai continua și sezonul următor lângă Turnul Chindiei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!