Viorel Moldovan, prezentat ca noul antrenor al Chindiei. “Doresc să readuc Târgoviștea în prim-planul fotbalului din România”

Publicitate

Ionuț Parghel
Viorel Moldovan a preluat, astăzi, conducerea tehnică a Chindiei Târgoviște. Fostul internațional român, în vârstă de 45 de ani, a devenit noul antrenor al formației dâmbovițene după ce l-a succedat pe Nicu Croitoru.

Reprezentanții autorităților locale și județene, alături de președintele clubului, Marcel Ghergu, l-au prezentat pe noul tehnician de pe “Eugen Popescu” în cadrul unei conferințe de presă ce-a avut loc la Primăria Târgoviște. Obiectivul lui Moldovan la gruparea de lângă Turnul Chindiei va fi promovarea în Liga I, la finalul sezonului 2018-2019. Contractul fostului internațional cu gruparea târgovișteană se va întinde pe o perioadă de un sezon, dar cu opțiune de prelungire pe încă un an în cazul în care Chindia va promova pe prima scenă a fotbalului românesc. Colaboratorii lui “Moldo-gol” pe banca tehnică vor fi Francisc Dican (antrenor secund), Gheorghe Păsărică (antrenor cu portarii) și Stelian Isac (preparator fizic).

Declarații

Cristian Stan (primarul municipiului Târgoviște): Fotbal Club Chindia Târgoviște este la un nou început de drum, având o nouă conducere tehnică. În numele administrației locale vreu să urez mult succes noii echipe. Viorel Moldovan este unul dintre cele mai mari nume care a stat vreodată pe banca tehnică a Chindiei. A fost un jucător emblematic pentru fotbalul românesc, adică așa cum ne-am dori și astăzi să avem în echipa națională a României. Din păcate, lucrul ăsta nu se mai întâmplă.
Marcel Ghergu (președinte Chindia): Începând de astăzi conducerea tehnică a echipei noastre va fi asigurată de domnul Viorel Moldovan. Profesionalismul și experiența dânsului ne vor duce spre ceea ce ne dorim cu toții: promovarea în Liga I. Aș vrea să lămuresc un aspect vizavi de vechea conducere tehnică. În primul rând, vreau să le mulțumesc pentru performanțele obținute, rezultatele bune și pentru munca pe care au prestat-o aici. Vreu să le urez succes în activitatatea lor, indiferent pe unde o vor desfășura. A fost dorința domnului Nicu Croitoru de a pleca. Joi (nr. săptămâna trecută) mi-a dat răspunsul definitiv că nu va mai continua la echipa noastră. Ne-a spus că are nevoie de liniște. După răspunsul dumnealui am luat hotărârea de-al aduce pe Viorel Moldovan la Târgoviște. Vreau să-i urez mult succes în activitatea sa.
Alin Manole (vicepreședinte CJ Dâmbovița): Ne bucurăm că avem la Târgoviște un antrenor de talia lui Viorel Moldovan. E un nume cunoscut în lumea fotbalistică , fiind un fost component al Generației de Aur a României. Este un antrenor ce a pregătit câteva cluburi de tradiție din România, dar a antrenat și în Franța, la Auxerre. Vreau să mulțumesc și fostei conduceri tehnice, care a stat la Chindia o perioadă de patru ani. Mandatele de antrenori sunt scurte și depind foarte mult de rezultate. Ne dorim promovarea, iar anul viitor sperăm să promovăm. În continuare, Consiliul Județean Dâmbovița va pune la dispoziție resursele financiare necesare pentru activitatea sportivă a Chindiei și vom face demersurile necesare pentru construirea unui stadion nou, așa cum ne dorim de ceva timp.
Viorel Moldovan (antrenor Chindia): Vreau să mulțumesc tutor celor implicați în bunul mers al acestei echipe, referindu-mă la Primăria Târgoviște și Consiliului Județean Dâmbovița. Mă bucur că vin la Târgoviște, un oraș cu tradiție în fotbalul românesc, chiar dacă această echipă este tânără, fiind înființată în anul 2010. Mulțumesc pentru încrederea acordată și sper să realizez tot ceea ce mi-am propus. Doresc să readuc Chindia în prim-planul fotbalului din România.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!