Viorel Moldovan nu se oprește! Vrea și trofeul cu Chindia Târgovişte. “Îmi doresc foarte mult să terminăm pe primul loc”

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște și-a propus să încheie actuala stagiune în stil de echipă mare. Sâmbătă după-amiază, de la ora 17.00, la Petroșani, roș-albaștrii întâlnesc Energeticianul, într-un meci ce va conta pentru ultima etapă a campionatului. Chiar dacă și-a asigurat promovarea în Liga I încă de runda trecută, Chindia vizează victoria pentru a deveni campioana Ligii a 2-a în sezonul 2018-2019. Conducerea tehnică își dorește ca la final de sezon să ridice trofeul competiției oferit de FRF alături de elevii săi. “Nu  a fost ușor să preiei o echipă care a pierdut un baraj de promovare sezonul precedent la penalty-uri. Nu a fost ușor să capacitezi jucătorii la potențial maxim pentru ca la final să promovezi direct. Mai este un joc și îmi doresc foarte mult să terminăm pe primul loc. Îmi doresc să aduc la Târgoviște trofeul Ligii a 2-a”, ne-a declarat antrenorul Viorel Moldovan. Dacă vor termina pe primul loc, jucătorii Chindiei vor fi premiați de FRF duminică la prânz pe arena “Eugen Popescu”, după care “Moldo-gol” le va da vacanță componenților de lângă Turn. Așadar, pe bătrânul “Eugen Popescu” va avea loc o mică festivitate de premiere dacă roș-albaștrii vor ajunge sâmbătă la cea de-a 27-a victorie stagională. Cu o etapă înainte de final, Chindia este liderul eșalonului secund cu 85 de puncte acumulate. Pe locul 2 se află Academica Clinceni, formație promovată și ea în Liga 1, cu 84 de puncte, iar pentru locul de baraj se vor bate U. Cluj (locul 3 – 79 p) și Petrolul Ploiești (locul 4 – 77 p).

Sursă foto: Eduard Găiseanu

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!