Viorel Moldovan cere întăriri al Chindia Târgovişte. Ce spune fostul internaţional

Publicitate

Ionuț Parghel
Chindia Târgoviște termină 2018 pe locul 5, cu 44 de puncte. Înaintea roș-albatrilor în clasament se află, după 21 de etape disputate, Sportul Snagov, Academica Clinceni, Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj, principalele contracandidate în bătălia pentru Liga I. Pierderea podiumului după eșecul cu “Șepcile Roșii” a nemulțumit toată suflarea roș-albastră, inclusiv conducerea tehnică de pe “Eugen Popescu”.

Imediat, după finalul jocului cu U. Cluj, antrenorul Viorel Moldovan a cerut ca echipa să fie întărită în pauza de iarnă, pentru ca la finalul sezonului să se poată îndeplini obiectivul promovării. Tehnicianul a lăsat de înțeles că gruparea târgovișteană a suferit mult în ultima perioadă și mai ales după ce nu s-a mai putut conta pe Liviu Mihai, mijlocaș ce a acuzat o accidentare dură. O bună perioadă de timp “decarul” Chindiei s-a aflat în vizorul Viitorului Constanța, componentă a Ligii I. “Vom vedea după vacanță. Trebuie să ne regrupăm și să ne întărim. Suferim de la meciul cu Metaloglobus, pentru că jucătorul nostru esențial de la mijlocul terenului, Liviu Mihai, este accidentat. În plus, s-au acumulat și multe suspendări. Încerc să obțin rezultate cu ce am”, a transmis Viorel Moldovan, după ultimul joc al anului. Primul adversar al Chindiei în primăvară va fi Aerostar Bacău, într-un joc ce va fi susținut pe “Eugen Popescu”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele