Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au intervenit, în perioada 6-11 august, la 123 de evenimente privind fapte de violență domestică, dintre acestea 106 fiind sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Din totalul acestora, 33 de sesizări au întrunit elementele constitutive ale unor infracțiuni, precum violența în familie, amenințarea și încălcarea ordinului de protecție, fiind întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile legale.
În cazul altor sesizări, polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, 40 dintre acestea conform Legii nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, au fost completate 124 de formulare de evaluare a riscului.
Astfel, în 9 situații rezultatele au indicat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, fiind emise 6 ordine de protecție provizorii, cu valabilitate de 120 de ore, iar 3 persoane opunându-se emiterii ordinelor de protecție provizorii.
În cazul unui ordin de protecție provizoriu emis, cu acordul victimei, a fost dispusă monitorizarea electronică a agresorului, prin montarea unei brățări.
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 11 ordine de protecție emise de instanțele de judecată.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița își intensifică eforturile pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, intervenind constant pentru protejarea victimelor și sancționarea agresorilor.














