Viitorul Voinești se remarcă din ce în ce mai mult în campionatul județean. Gruparea de pe Valea Dâmboviței și-a arătat din plin colții în ultima perioadă și a ajuns să fie cea mai în formă echipă în ultimele patru etape, câștigând în fața oricărui adversar care i-a ieșit în cale. La acest capitol, voineștenii a depășit chiar liderul campionatului, Voința Crevedia!
Sâmbătă, în etapa a 11-a campionatului, Viitorul a fost din nou la înălțime și a trecut de ACS Dragomirești, cu scorul de 4-2, în urma „dublelor” realizate de Adrian Bălășoiu și Adrian Oprișanu. Până la succesul cu Dragomirești, în ultimele trei meciuri, voineștenii au învins, pe rând, pe FC Lungulețu (13-1), Recolta Gura Șuții (4-1) și Voința Tătărani (2-0). Ultima înfrângere pentru Voinești s-a consumat în etapa a 7-a, în disputa cu CSM Fieni (1-3).

După succesul de ieri, Viitorul a urcat pe locul 3 în clasament, cu 22 de puncte acumulate, la capătul a zece meciuri disputate. Până acum în campionat, Voinești a înregistrat 7 victorii, un rezultat de egalitate și 2 înfrângeri. Înaintea Viitorului, în clasament se află Voința Crevedia (28 p) și Recolta Gura Șuții (23 p).
Tot ieri, în etapa a 11-a a Ligii 4-a s-au mai înregistrat următoarele rezultate: Braniștea – Lungulețu 6-0, Urziceanca – Potlogi 3-3, Aninoasa – Cojasca 3-2, Fieni – Crevedia 1-5, Tătărani – Brezoaele 4-0 și Gura Șuții – Șuța Seacă 6-0.
















