VIDEO | TÂRGOVIŞTE: Două grupări rivale au fost aproape de a se încăiera. „Mascaţii” au intervenit în forţă. Ghenosu şi fiul său au fost „săltaţi”

Publicitate

Ieri, „mascaţii” au intervenit în forţă la o sală de fitness din Târgovişte, situată la Pavcom, fiind informaţii că două grupări rivale, Ghenosu şi Sacagiu, ar fi pe punctul de a se încăiera. Cei doi ar fi în conflict deschis de mult timp. Ghenosu şi fiul său au fost conduşi la sediul poliţiei, unde au fost audiaţi. Au fost verificări în mai multe săti de fitness din oraş, fiind legitimate în total 39 de persoane.

“În cadrul acţiunii, au fost efectuate verificări la şase săli de fitness şi au fost legitimate 39 de persoane. Pentru neregulile descoperite, poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.080 de lei, dintre care 4 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. Totodată, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “port fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun, de obiecte periculoase”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 372 din Codul Penal. Opt persoane au fost conduse la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul IPJ.

Sursă video: reporterpenet.ro

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!