Scandal uriaș, sâmbătă, 22 martie, în satul Teiș, apropierea orașului Târgoviște! În urma conflictului violent, patru bărbați din Târgoviște au fost reținuți. Aceștia au amenințat un bărbat, de 55 de ani, cu obiecte contondente.
În urma perchezițiilor efectuate la agresori, polițiștii au fost depistat și ridicat mai multe bunuri relevante pentru documentarea activității infracționale.
Astăzi, 3 aprilie, scandalagii vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
,,La data de 2 aprilie a.c., pentru documentarea activității infracționale, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Târgoviște.
De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.
Din investigațiile efectuate, s-a stabilit faptul că, la data de 22 martie a.c., 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, în timp ce s-ar fi aflat în satul Teiș, pe fondul unui conflict spontan, ar fi amenințat cu obiecte contondente, un alt bărbat, de 55 de ani, tulburând astfel ordinea și liniștea publică și creând o stare de temere persoanelor aflate în proximitate.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea procurorului de caz”, a transmis IPJ Dâmbovița.