Vineri, 20 iunie, în intervalul orar 04:00-09:00, în cadrul calendarului de activități al ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere din Europa, polițiștii rutieri ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, cu precădere a celor produse pe fondul consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
În cele cinci ore, la nivelul întregului județ, ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 246 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 149.000 de lei.
Dintre acestea, 115 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 20 pentru depășiri neregulamentare, 27 pentru neutilizarea centurii de siguranță, 19 pentru neoprirea la semaforul aflat pe culoarea roșie, una pentru circulație pe sens opus, iar 51 pentru alte abateri la regimul circulației.
Totodată, au fost aplicate două sancțiuni pentru abateri prevăzute de O.G. nr. 37/2007 și o sancțiune în conformitate cu prevederile O.G. nr. 43/1997 privind transporturile rutiere.
În plus, în cazul a 73 de conducători auto, a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere.
Din totalul acestora, 23 de permise au fost reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pentru conducerea sub influența alcoolului, 20 pentru depășiri neregulamentare, 19 pentru neoprirea la culoarea roșie a semaforului, iar un permis a fost reținut pentru circulație pe sens opus.
Ca măsură complementară, au fost reținute și 5 certificate de înmatriculare, pentru deficiențe tehnice sau alte abateri constatate.
La volan fără permis de conducere
De asemenea, în jurul orei 06:40, un bărbat de 31 de ani, din comuna Produlești, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, în localitatea Lungulețu, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul Penal.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în acest sfârșit de săptămână, cu scopul reducerii riscului rutier și al creșterii gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.