Video: Percheziții domiciliare în mai multe comune din Dâmbovița într-un dosar pentru obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu, înșelăciune și fals intelectual. Prejudiciu de 21.000 de euro

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, miercuri de dimineață, în comunele Băleni, Bucșani, I.L. Caragiale și Petrești.

De asemenea, vor fi puse în aplicare 11 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției pentru audieri.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, în perioada 1 ianuarie 2019 – 20 decembrie 2019, bănuiții ar fi falsificat și depus documente justificative prin care ar fi atestat în mod nereal operațiuni juridice de vânzare-cumpărare tomate.

Acestea ar fi fost necesare pentru îndeplinirea condițiilor privind comercializarea și producția de tomate solicitate prin dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 107/2019 pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, în vederea obținerii finanțării în mod injust de la bugetul de stat, respectiv a sumei de 3.000 de euro.

Prejudiciul este estimat la 21.000 de euro.

În cauză, cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de obținerea ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu, înșelăciune și fals intelectual.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!