Focul a spus stăpânire pe județul Dâmbovița în ultimele zile! Oamenii nu țin cont de sfaturile preventive ale pompierilor și continuă să-și igienizeze terenurile agricole prin arderea resturilor. Din păcate, în cele mai multe cazuri, flăcările scapă de sub control și uneori se transformă în adevărate catastrofe.
În ultimele zile, pompierii dâmbovițeni au au intervenit la peste 20 de incendii de vegetație uscată pentru a le stinge.
Totodată, astăzi, 10 martie, pompierii militari au acționat la numai puțin de 7 incendii de vegetație, în localitățile Ciocănești, Văleni-Dâmbovița, Runcu, Niculești, Tărtășești, Doicești și Scheiu de Jos.
Pompierii intervin zilnic pentru a stinge incendiile de vegetație, iar autoritățile atrag atenția că arderea miriștilor și a gunoaielor este interzisă fără autorizație. Totuși, mulți proprietari de terenuri agricole ignoră regulile și aprind focul fără măsuri de siguranță. Vântul puternic și vegetația uscată contribuie la extinderea rapidă a flăcărilor, iar intervenția devine tot mai dificilă.
O mică neatenție poate duce la un dezastru, așa că fiecare trebuie să fie responsabil și să protejeze natura și comunitatea.