Vești îmbucurătoare lângă Turnul Chindiei! Joi, 27 iunie, pe arena ,,Eugen Popescu” va avea loc reunirea Chindiei Târgoviște, așa cum reiese dintr-o informare a clubului dâmbovițean.
În comunicat se mai arată că formația dâmbovițeană și-ar fi definitivat staff-urile tehnic și administrativ, iar lotul cuprinde multe nume noi.
,,Ne reunim pentru noul sezon – 2024-2025, joi, 27 iunie, la stadionul ,,Eugen Popescu”.
Suntem pregătiți să vă anunțăm ca staff-urile tehnic și administrativ este complet, iar lista de jucători conține multe nume noi, cu surprize plăcute pentru toți târgoviștenii și dâmbovițenii. Mai multe noutăți si informații vă vom transmite la începutul săptămânii viitoare”, se arată într-o informare emisă de Chindia Târgoviște pe pagina de Facebook.