Un nou început de săptămână și o nouă veste bună! Proiectul de construire a spitalului de pediatrie din municipiul Târgoviște a fost depus pentru finanțare!
Un proiect al Consiliului Județean Dâmbovița, în premieră pentru județul nostru, ce se va realiza pe locul fostului Spital de Boli Infecțioase de la Târgoviște, ajuns o ruină.
„Este un proiect în valoare de 325 milioane de lei, bine gândit, astfel încât să răspundă în mod concret nevoilor medicale ale copiilor dâmbovițeni!
Părinții nu vor mai fi nevoiți să meargă la clinici din București sau din alte județe, ci vor găsi soluția medicală chiar în Dâmbovița!
Am promis și am demonstrat că echipa Consiliului Județean a făcut o prioritate din modernizarea infrastructurii medicale din județ! Proiectul spitalului de pediatrie este unul la care țin foarte mult și mă voi asigura că, după ce vor fi parcurse toate etapele, vom obține finanțarea și îl vom vedea construit”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Vă reamintim spitalul va fi construit de la zero și va fi finanțat pe fonduri europene – POS Sănătate.
Clădirea va avea o suprafață construită de 4000 mp și 70 paturi de spitalizare continuă, bloc operator cu ATI, ambulatoriu integrat de pediatrie, 4 sau 6 locuri de spitalizare de zi, un ambulatoriu RMN și radiologie pediatrică, o parcare supraetajată de aproximativ 100 locuri pentru personal și pacie