Veste bună pentru salariați! Valoarea tichetelor de masă ar putea crește de la 1 iunie

Publicitate

Veste bună pentru salariații români! Valoarea tichetelor de masă ar putea fi majorată la 30 de lei, începând din 1 iunie. În prezent, valoarea unui tichet este de 20,17 lei. Se pare că această propunere aparține reprezentanților Partidului Social Democrat.

Dacă se va ajunge la o astfel de mărire, fiecare angajat, care primește tichete de masă, va însemna să aibă un plus de 216 lei lunar. Ca urmare a unei eventuale majorări, ele vor totaliza 660 de lei, față de 443,74 valoarea din prezent a acestora, pentru 22 de zile lucrătoare.

Astăzi, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, la Palatul Victoria, pentru a stabili noi măsuri de protecție care să fie adoptate de guvern în perioada următoare. Cei doi demnitari evaluează resursele necesare implementării noilor măsuri economice și financiare pentru protejarea populației și economiei românești.

Măsura ar fi destinată să compenseze creșterile de prețuri de alimente din ultima perioadă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!