Vaccinurile pentru copiii între 5 și 11 ani ajung în România în această lună. Cât de mare este riscul de miocardită

Publicitate

În perioada 21 – 25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani.

Ministerul Sănătății anunță că este vorba despre 114.000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă menționată.

Potrivit ro.vaccinare, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la cei cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg).

Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Părinții care doresc să-și vaccineze copiii cu aceste vârste o pot face atât în centrele de vaccinare stabilite, cât și în cabinetele medicilor de familie.

Platforma de programare a fost actualizată de către STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și se vor putea efectua programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, ”riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8.7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4.3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0.2 – 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!