Uzina de la Dragomirești va deveni Centru de Excelență pentru muniție NATO. Ministrul Economiei, în vizită la uzinele producătoare de armament din Dâmbovița

Publicitate

La invitația președintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD), Corneliu Ștefan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, a vizitat astăzi, 17 iunie 2025, județul Dâmbovița.

Programul vizitei a început în localitatea Petrești, la Iveco Defence Vehicles Romania SRL, și a continuat la Uzina de Produse Speciale Dragomirești, UM Mija și Uzina Automecanica Moreni.

La toate aceste obiective, s-au purtat discuții cu reprezentanții firmelor din industria de apărare în scopul susținerii acestor unități pentru dezvoltarea unor parteneriate solide cu companii private și crearea de locuri de muncă, având în vedere importanța strategică pe care o au aceste uzine în industria de apărare din România.

Delegația ministerială a fost însoțită și de prefectul județului Dâmbovița – Marian Tănase, precum și de parlamentari PSD și primarii localităților în care își desfășoară activitatea companiile vizitate.

Președintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, a subliniat necesitatea ca întreprinderile industriale dâmbovițene să răspundă cerințelor sectoriale, iar îmbunătățirea capacităților acestora să ofere armatei române și partenerilor săi soluții performante într-o industrie aflată în continuă schimbare și evoluție.

Totodată, domnia sa a precizat și faptul că dezvoltarea și consolidarea fabricilor nu implică numai sectorul public, ci și sectorul privat, iar susținerea guvernului trebuie să fie însoțită de parteneriate solide cu companii private interesate să contribuie la acest proces de dezvoltare și modernizare.

 

„Astăzi avem deosebita onoare să îl avem oaspete în județul Dâmbovița pe domnul ministru al Economiei, Bogdan-Gruia Ivan, căruia vreau să-i mulțumesc pentru prezență! Am început această vizită la fabrica IVECO de la Petrești, continuăm la Dragomirești și, până diseară, vom fi vizitat toate fabricile de armament de pe raza județului Dâmbovița, din subordinea ROMARM, din subordinea Ministerului Economiei.

Aș vrea să-i mulțumesc domnului ministru pentru întregul său sprijin pentru fabricile din județul Dâmbovița. Îi mulțumesc și domnului primar, care este astăzi alături de noi. Domnul ministru a înțeles necesitățile tuturor fabricilor de pe raza județului Dâmbovița.

Astăzi este un moment important pentru industria de apărare – nu doar din județul nostru, ci din toată țara. Aș vrea să îl las pe domnul ministru să anunțe, aici, la Dragomirești, parteneriatul pe care Guvernul României îl are pentru industria de apărare. Îi mulțumesc domnului ministru pentru prezență și sprijin! Fac un apel către conducătorii celor trei fabrici de armament din județul Dâmbovița – să fie alături de Ministerul Economiei și să implementeze cât mai curând proiectele pe care Ministerul Economiei le-a gândit pentru fabricile de apărare din Dâmbovița”.

 

„Dâmbovița – unul dintre cele mai importante județe din punct de vedere al capacităților de producție pentru industria de apărare a României”

Ministrul Bogdan-Gruia Ivan a declarat: „Dâmbovița reprezintă unul dintre cele mai importante județe din punct de vedere al capacităților de producție pentru industria de apărare a României; este un lucru cunoscut. Însă este important și că avem deja tradiție, avem companii, avem oameni bine pregătiți, avem un parteneriat solid cu administrația publică locală, iar acest lucru reprezintă piatra de temelie a succesului unui parteneriat care poate face ca România să fie cel mai important furnizor de tehnică și echipamente pentru industria de apărare, nu doar pentru armata română, ci și pentru statele din jurul României și pentru piața mondială.

Din acest punct de vedere, interesul principal al Guvernului este să investească în capacități de producție pe teritoriul României, pentru a asigura cât mai mult din tot lanțul valoric pe teritoriul țării noastre.

E important să aducem tehnologii din alte state – și acesta este unul dintre motivele pentru care suntem astăzi aici-, dar este foarte important și să avem parteneriate corecte, care ne asigură nouă capacitatea ca, într-o situație de urgență, în care anumite fluxuri de aprovizionare pot să fie întârziate sau total întrerupte, să putem lucra cât mai mult pe teritoriul României. Din acest punct de vedere, avem 5 proiecte importante în acest an, care, însumate, arată că anul 2025 a avut o alocare bugetară din partea Ministerului Economiei, în capacități de producție, cu 300% mai mare decât cea din 2024, într-o primă etapă. Doar aici, la Dragomirești, avem un proiect de 30 milioane de lei, care trebuie implementat până la finalul anului. Acolo unde au fost alocate resurse financiare, ministerul așteaptă doar performanță.

Cel mai important aspect al vizitei noastre este faptul că, aici, la Dragomirești, va fi Centrul de Excelență pentru Muniție NATO, pentru întrega Europă. (…)

Este o componentă de securitate, dar este și o componentă economică. Există o piață uriașă, iar companiile din România, datorită seriozității pe care au arătat-o în ultimii ani, datorită investițiilor strategice pe care le facem, pot să fie furnizori pentru piața internațională, lucru care aduce atât un echilibru în balanța comercială a țării noastre, deoarece producem și exportăm, cât și o dezvoltare clară pentru comunitatea locală.

Am văzut viziunea domnului președinte Corneliu Ștefan legată de centurile ocolitoare ale principalelor orașe, viziunea economică – de stimulare și sprijinire a companiilor care vin să investească aici, pentru a asigura dezvoltarea pe orizontală din punct de vedere economic. Acestea arată că județul Dâmbovița are un potențial uriaș și cred, fără a folosi cuvinte mari, că este pe punctul de a deveni unul dintre județele din top 5 din România, din punct de vedere economic”, a transmis din Dâmbovița ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!