USR, împotriva pensiilor speciale cu un proiect de lege care prevede scăderea acestora la un sfert din pensia minimă

Publicitate

USR cere abrogarea pensiilor speciale ale primarilor şi depune proiect pentru ca pensiile speciale ale parlamentarilor să scadă la 282 de lei.

Formațiunea politică a cerut coaliției de la guvernare „abrogarea de urgenţă a pensiilor speciale pentru aleşii locali, pentru ca acestea să nu intre în vigoare la 1 ianuarie 2024 şi să devină, astfel, privilegiu pe viaţă. Totodată, în contextul deciziei de marţi a Curţii Constituţionale, care spune că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se poate face doar pentru viitor, USR depune proiect de lege pentru scăderea pensiilor speciale în plată la un sfert din pensia minimă din România.

De la 1 ianuarie 2024, se creează o nouă categorie de speciali, cea a baronilor locali, cu mii de foşti primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene care vor încasa pensii speciale de peste 600 de milioane de lei în fiecare an. E de ajuns o singură zi să intre în vigoare pensiile speciale pentru aleşii locali, introduse de PSD în Codul Administrativ, şi ele ar rămâne pentru totdeauna. 600 de milioane de lei, bani pe care vor trebui să-i plătească oamenii care muncesc cinstit, înseamnă noi taxe pentru antreprenori şi impozite crescute pe salariile românilor”, a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR.

Proiectul USR în acest sens este deja în Parlament, la Cameră decizională.

Din Dâmbovița, deputatul USR Daniel Blaga a transmis: „Când un român obișnuit trebuie să muncească 15 ani pentru o pensie de 1.125 lei, de ce ar primi un parlamentar mai mult pentru doar 4 ani de mandat? Marți, CCR, ai cărei judecători sunt și ei beneficiari de pensii speciale, a decis că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor se poate face doar pentru viitor. Dacă așa stă treaba, USR depune proiect de lege pentru scăderea pensiilor speciale în plată la un sfert din pensia minimă din România. În acest moment, aceasta este de 1.125 lei, deci ar urma ca pensia specială a parlamentarilor să scadă la 282 de lei. Inițiativa îi aparține deputatului USR Cristian Seidler”, a declarat parlamentarul dâmbovițean.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!