USR cere premierului Ciolacu să înceteze jaful din bani publici. Deputatul Daniel Blaga, despre aparatul de Stat: „acțiuni de fațadă și jocuri de imagine”

Publicitate

„PSD-PNL mimează reforma, dar în realitate își adâncesc sinecurile!”, este mesajul transmis de deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga.

Odată cu măsurile de reformă și de reducere a cheltuielilor multitudinii de instituții, agenții, comisii etc ale statului, au apărut nemulțumirile în special ale celor vizați acum, în al doisprezecelea ceas, de concedieri, ei acuzând că totul se face pe repede înainte, fără analize punctuale și dezbateri.

Deputatul USR Daniel Blaga transmite: „USR o spune de ani de zile: România are nevoie de o reformă reală a aparatului de Stat, nu de acțiuni de fațadă și jocuri de imagine. Ceea ce vedem acum la guvernare este exact opusul: mai multe posturi pentru pilele de partid, mai mulți bani aruncați pe sinecuri și mai multă risipă din banii publici.

Un exemplu clar este comasarea Ministerului Muncii cu cel al Familiei: în loc să reducă cheltuielile și să eficientizeze structura, Guvernul Ciolacu a reușit «performanța» să dubleze numărul de posturi față de 2021. În loc de o reducere reală, avem acum 635 de posturi, față de 323 în 2021. În tot acest timp, premierul Ciolacu se laudă că a desființat 20 de poziții, deși matematica demonstrează contrariul.

Unde este lista agențiilor inutile care ar trebui desființate? Unde sunt măsurile de reducere a cheltuielilor promise? De ce reformele anunțate se opresc la promisiuni și nu la fapte?

USR cere premierului Ciolacu să înceteze jaful din bani publici și să prezinte public toate măsurile reale de reducere a cheltuielilor. Vrem să vedem criterii clare de selecție a angajaților, astfel încât să rămână doar oamenii competenți, nu pilele politice.

Este timpul ca banii publici să fie cheltuiți cu chibzuință, în interesul cetățenilor, nu al clasei politice!”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!