Urmărire ca-n filme la Târgoviște! Șoferul unei autoutilitare a fugit de polițiști și a lovit mai multe mașini parcate regulamentar. Bărbatul fugar nu are permis de conducere și a prezentat o alcoolemie uriașă

Publicitate

Un șofer din Dragomirești, în vârstă de 36 de ani, care era urmărit de polițiști, pe raza municipiului Târgoviște, a lovit mai multe mașini parcate regulamentar. Incidentul a avut loc luni, 10 martie, în jurul orei 00.35.

Polițiștii Biroului Rutier au efectuat semnal de oprire șoferului unei autoutilitare, care se deplasa pe o stradă din municipiul Târgoviște. Întrucât acesta nu a oprit, s-a procedat la urmărirea acestuia, au anunțat polițiștii.

După ce a fost verificat, șoferul a fost depistat că s-a urcat beat la volan și că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pentru infracțiunile comise, șoferul autoutilitarei a fost reținut pentru 24 de ore.

Pe parcursul zilei de astăzi, 11 martie, bănuitul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„La data de 10 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 36 de ani, din comuna Dragomirești, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, în cursul serii de 10 martie a.c., în jurul orei 00:35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru o autoutilitară care s-ar fi deplasat pe raza municipiului.

Având în vedere faptul că șoferul nu s-a conformat dispozițiilor polițiștilor rutieri, s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic.

În timpul urmăririi, conducătorul auto ar fi avariat mai multe vehicule parcate regulamentar pe raza municipiului.

În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, de 36 de ani, din comuna Dragomirești.

Din verificările efectuate a reieșit că șoferul nu deține nici permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

Precizăm că, din buletinul de analiză toxicologică, a rezultat prezența în organism a alcoolului, respectiv 1,89 g/l alcool în sânge (proba I) și 1,63 alcool în sânge (proba II)”,  a transmis IPJ Dâmbovița.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!