Urban Titu merge în cantonament la începutul lunii februarie. O victorie și o remiză pentru liderul Ligii a 4-a în primele amicale ale iernii

Publicitate

Urban Titu este una dintre cele mai în formă echipe din Liga a 4-a dâmbovițeană în perioada de pregătire a iernii. După ce a susținut două teste de verificare, săptămână trecută, liderul campionatului dâmbovițean se pregătește de efectuarea unui cantonament centralizat.

În perioada 1-4 februarie, fotbaliștii Urbanului vor susține un stagiu de pregătire centralizată în localitatea Rucăr, din județul Argeș.

Pe durata cantonamentului, elevii lui Florin Anton vor susține și un meci amical, în compania celor de la Zimbrii Lerești, ocupanta primului loc din liga a 4-a argeșeană.

În primele două teste de verificare susținute în această iarnă, Titu a înregistrat o victorie (4-0 cu Săgeata Braniștea) și o remiză (1-1 cu Flacăra Moreni).

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!