Urările colindătorilor au răsunat și în acest an la Moroeni! Festivalul Colindelor, la 5-a ediție

Publicitate

Astăzi, Valea Ialomiței a răsunat de urările colindătorilor veniți din mai toate regiunile țării în comuna Moroeni, la a 5-a ediție a Festivalului Colindelor.

Un eveniment devenit tradiție, premergător celei mai frumoase perioade din an și păstrător al tradițiilor minunatelor și sugestivelor cântece românești autentice care vestesc marea Sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos și care are loc cu sprijinul și implicarea administrației județene.

Au participat anul acesta ansamblurile “Simon Florea Marian” din comuna Iliești, județul Suceava, “Junii Moiseiului” din comuna Moisei, județul Maramureș, “Izvoarele Borcutului” comuna Borca, județul Neamț, “Codrulețul” din comuna Vorona, județul Botoșani, “Cununița” și Corul Parohial “Glod” din Moroeni.

De asemenea, a susținut un concert îndrăgitul artist Paul Surugiu Fuego.

„Mă bucură în primul rând, pe lângă prezența numeroasă a colindătorilor, faptul că cei mici nu lasă uitate colindele și tradițiile noastre, dar și că o fac cu foarte multă bucurie.

Sunt încântat că și anul acesta, Consiliul Județean Dâmbovița a putut contribui financiar la organizarea acestui eveniment care, alături de celelalte momente anuale, promovează Dâmbovița în toată țara”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Alături de domnia sa s-au mai aflat prefectul Claudia Gila, deputații Carmen Holban și Radu Popa, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, primarul comunei Moroeni, Laurențiu Moraru, alți prieteni consilieri locali și din zonă.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!