Unul dintre sensurile Pasajului Petru Cercel de la Târgoviște, redat circulației. Celălalt sens va fi și el reabilitat

Publicitate

Astăzi, la prânz, a fost redeschis sensul de mers al pasajului Petru Cercel, la care s-a lucrat în ultima perioadă, de pe strada cu același nume din Târgoviște, în imediata vecinătate a mall-ului.

”Cu această lucrare, ne ducem undeva la un procent de 85% din ceea ce înseamnă proiectul de centură al municipiului, cu precizarea că deja a fost ridicată și pasarela de acces de pe Cornel Popa pe Mihai Bravu. De asemenea, celelalte străzi care au fosta asfaltate, și mă refer la Aleea Sinaia, la Pasajul de la Aninoasa, la Calea Ialomiței, la Magrini și, iată, acum Petru Cercel, care vine să întregească un proiect de centură al municipiului ce se apropie cu pași repezi de finalizare, în pofida a ceea ce spun unii sau alții și spre supărarea unora care ar fi vrut ca în Târgoviște să nu se realizeze absolut nimic”, a precizat astăzi primarul municipiului Târgoviște.

După mai mulți ani în care a zăcut nereparat și în care constructorii s-au dovedit incapabili să realizeze lucrarea, acum unul dintre sensurile de circulație de pe Pasajul Petru Cercel arată impecabil. Pe acest segment, au fost schimbate grinzile, s-a refăcut placa de beton, s-a reasfaltat, s-au schimbat parapeții, atât parapetul greu, cât și parapetul pietonal, s-au refăcut trotuarele.

Până la finalul anului, pasajul va fi reabilitat integral, lucrările pe celălalt sens nefiind de asemenea anvergură.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!