Ani de ascensiune continuă, de obținerea unui nume respectat în lumea universitară, de excelență academică, de formare a generațiilor și de contribuție constantă la dezvoltarea societății.
„Mulțumim tuturor colaboratorilor și partenerilor instituționali care ne-au fost alături în acest parcurs și au sprijinit misiunea noastră educațională.
La mulți ani întregii comunități academice – studenți, cadre didactice, cercetători și personal administrativ – care dă viață și valoare acestei universități și contribuie la prestigiul și evoluția ei”, a transmis astăzi rectorul UVT, conf.univ.dr. ing. Corneliu Sălișteanu.

Un mesaj de apreciere și de continuitate pe drumul excelenței academice a transmis și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan: „Universitatea Valahia din Târgoviște – 33 de ani de educație, cercetare și excelență!
Felicit comunitatea academică pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea județului Dâmbovița și la formarea unor generații de profesioniști.
Consiliul Județean Dâmbovița va rămâne același partener de încredere în susținerea educației și în sprijinirea proiectelor care aduc progres în comunitatea noastră. La mulți ani, Universitatea Valahia”.

Universitatea „Valahia” are în structura sa 10 facultăți
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a fost înființată prin Hotărârea Guvernului României nr. 288 din 01.06.1992.
Dacă la înființare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște avea în structura sa 2 facultăți, un colegiu universitar, 14 specializări universitare și circa 700 de studenți, în următorii ani structura s-a diversificat armonios în funcție de necesitățile economico-sociale, de cerințele pieței muncii.
Astfel, Universitatea Valahia din Târgoviște are în structura sa actuală 10 facultăți (licență – 3 sau 4 ani), 35 de specializări universitare, studii de masterat și doctorat, pregătirea și perfecționarea personalului didactic și învățământul deschis la distanță.
În prezent, la toate formele de învățământ, studiază aproximativ 7.500 de studenți sub îndrumarea competentă a 330 de cadre didactice, organizate în departamente academice, beneficiind de o bază materială corespunzătoare.
Pe lângă activitatea didactică și de cercetare științifică, Universitatea „Valahia” din Târgoviște cuprinde în structura sa centre de formare continuă în concordanță cu cerințele mediului social-economic în cadrul căruia funcționează.
Instituția oferă condiții sociale corespunzătoare (cămine, cantine, club, baze sportive, etc.), iar în prezent se află în construcție noul campus universitar care va completa baza materială proprie.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște se preocupă de realizarea în condiții optime a misiunii sale: învățământ și cercetare științifică de calitate, condiții excelente de studiu și viață pentru studenți, integrare profesională la nivel național, deschidere academică europeană.















