Universitatea Valahia din Târgoviște este în doliu. Profesorul universitar doctor Marin Iordan, unul dintre fondatorii instituției de învățământ, a încetat din viață

Publicitate

Doliu la Universitatea Valahia din Târgoviște!  Instituția de învățământ a rămăs fără unul dintre fondatori, după ce profesorul universitar doctor Marin Iordan a trecut la cele veșnice. Reputatul profesor a decedat la vârsta de 78 de ani, pe care împlinise de puțin timp.

Comunitatea universitară târgovișteană este mai săracă prin trecerea la cele veșnice a domnului prof. univ. dr. Marin IORDAN, unul dintre membrii fondatori ai Universității „Valahia” din Târgoviște, primul decan al Facultății de Științe și Arte (1992-1996; 2000-2004) și prorector în perioada1996-2000.

Născut la data de 15 decembrie 1941, Marin Iordan a fost un renumit fizician și profesor. A terminat Facultatea de Fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1964). Între anii 1964 – 1965 a lucrat ca șef de laborator la Catedra de Fizică și Electrotehnică a Institutului Politehnic din Galați, mai apoi ca preparator (1965-1967) și asistent universitar (1967-975). În anul 1975 promovează pe postul de șef lucrări la Catedra de Fizică a Universității din Galați, iar în anul 1990 devine conferențiar universitar la aceeași catedră.

În 1992 își continuă activitatea de cadru didactic la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. În perioada 1992 – 1996, a deținut funcția de decan al Facultății de Științe Tehnice și Tehnologii, contribuind la organizarea și coordonarea activităților didactice și la perfecționarea procesului de învățământ.

Remarcat pentru activitatea depusă în slujba învățământului și cercetării, profesorul Marin Iordan este ales în anul 1996 prorector al Universității „Valahia”. În anul 2000 este reales decan al Facultății de Științe. În decembrie 2004 îi este conferit Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de mare ofițer, iar în 2012 este numit profesor emerit al Universității „Valahia” din Târgoviște.

Pe lângă activitatea prolifică de conducere, Marin Iordan și-a transmis cu multă dăruire cunoștințele, a format și a îndrumat zeci de generații de studenți care au devenit specialiști în domeniul fizicii.

Cei care doresc să aducă un ultim omagiu profesorului Iordan o pot face la Capela Mitropoliei Târgoviște. Înmormântarea va avea loc miercuri, 18 decembrie, ora 12:00.

Plecarea domnului prof. univ. dr. Marin Iordan a lăsat un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și l-au prețuit. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate.

Drum bun, Domnule Profesor! Dumnezeu să vă odihnească!

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!