Unitățile școlare din Moreni au fost dotate cu dispensere, dezinfectant și măști de protecție pentru elevi și dascăli

Publicitate

Toate instituţiile de învăţământ din municipiul Moreni sunt pregătite pentru noul an şcolar.

Zilele trecute, unitățile educaționale din Moreni au fost ”inspectate” de primarul municipiului, Constantin Dinu.

Au fost verificate grădiniţele, şcolile şi liceele din localitate pentru a vedea stadiul de implementare a tuturor măsurilor necesare pentru ca noul an şcolar să înceapă în cele mai bune condiţii atât din punct de vedere al siguranţei sanitare, cât şi din punct de vedere al resurselor materiale.

Toate instituţiile de învăţământ din Moreni au fost dotate cu dispensere atât la intrare, cât şi la fiecare sală de clasă, cu dezinfectanţi, măşti de protecţie pentru elevi şi cadrele didactice, geluri antibacteriene, covoraşe cu dezinfectant, iar grupurile sanitare, holurile, sălile de clasă şi spaţiile adiacente au fost dezinfectate corespunzător.

De asemenea, conducerile unităţilor de învăţământ au stabilit circuite clare de intrare şi ieşire, astfel încât să se păstreze distanţarea fizică. Nu mai rămâne decât ca măsurile să fie suficiente pentru protecția copiilor și a cadrelor didactice, dornici să-și reia activitatea față în față, în condiții cât mai apropiate de normal.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!