Una dintre cele mai frumoase povești din lume, în premieră la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, de Ziua Mondială a Marionetiștilor și Păpușarilor

Publicitate

O piesă de teatru după o poveste incredibil de frumoasă va avea premiera joi, 21 martie, ora 11.00, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, de Ziua Mondială a Marionetiștilor și Păpușarilor.

Astfel, Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște prezintă, având o distribuție nouă, reluarea spectacolului „Gulliver în Țara Lilliput”, regizat de artistul păpușar și profesorul Gabriel Apostol, târgoviștean de origine.

Spectacolul surprinde o parte a călătoriei personajului Gulliver, un simplu om, perceput ca uriaș de către liliputani, locuitorii Țării Lilliput. Situațiile sunt neașteptate, hilare și, totodată, moralizatoare.

Spectacolul se adresează copiilor între 5 şi 12 ani, dar şi tuturor adulților cu suflet de copil, prețul unui bilet fiind de 10 lei.

Pentru cei care nu ajung joi la teatru vestea bună este că se vor putea bucura de spectacol și sâmbătă, 23 martie, de la ora 11.00.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!