Un vânzător de piese auto second hand din Râncaciov, sancționat drastic de Garda de Mediu

Publicitate

Ionuț Parghel

Un  tânăr din Râncaciov, în vâstă de 26 de ani, care aducea mașini second-hand din Anglia și pe care apoi le dezmembra și le vindea pe bucăți a fost aspru sancționat de reprezentanții Gărzii de Mediu Dâmbovița pentru că nu deținea autorizație în acest sens.

Pe lângă faptul că a fost amendat, bărbatul va trebui să-și înceteze activitatea până la obținerea avizelor prevăzute de lege.

“La data de 26 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Dragomirești, în colaborare cu reprezentanți de la Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Dâmbovița, au efectuat un control la un bărbat de 26 de ani, din Râncaciov, care deținea la domiciliu mai multe autovehicule second-hand, de diverse mărci și modele.

Din primele verificări se pare că bărbatul ar fi achiziționat autovehiculele, în principal, din Anglia, le-ar fi dezmembrat și ar fi comercializat diverse piese fără a deține autorizație de mediu în acest scop.

Acesta va fi sancționat contravențional de către comisarii de mediu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz.

Totodată, va fi dispusă și măsura complementară a încetării activității până la obținerea avizelor prevăzute de lege.

De asemenea, se vor continua verificările pentru a se stabili proveniența autovehiculelor”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!